sâmbătă, ianuarie 31, 2009

"Mereu cerşim vieţii ani mai mulţi, aşa-s neştire, Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră, Şi încă nu-nţelegem că fără de iubire, Se vestejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră; Rupt din eternitate, el vrea ţărâm asemeni, Din care-altoiul şubred să-şi tragă seva nouă; Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim îcremeni, Când Dragostea-i unica vecie dată nouă. Ci-n van acum te mânii pe mine şi m-arunci, Minunile iubirii n-au stavile pe lume; Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci, Oricând şi ori de unde mă vei striga pe nume, Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine, Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine."

Am să-i iubesc pe oameni, Doamne,chiar de m-ar ridica în vârf de lăncişi cu ciocanele năpârci gleznele-mi vor sparge!De nu se vor iubiţi, eu tot îi voi iubi iar sufletele lor cărări muiate-nură, am să le-ndrept spre cer.Şi de obrazele-nroşite de ei le voi avea, să nu-mi porţi teama când iar le voi întoarce spre dreapta-nvăţătură.Apoi, de sufletul ce nume-şi poartă ţară, am să îl simt uitat pe la răspântii, cu rugăciuni voi domoli prigoana lui.Pământul, unul, singur, poate mă va cunoaşte când orb de al tău dor, pe seară mă adâncesc în arătura lui.Iar cerul lui Manole şi al Mioriţei lângă, mi-l voi culca cu ale Tale Doamne mâini pe creştet în alint de stele. Şi-n timpul cel din urmă al păcătosului de mine, să îmi găseşti de vrei un alt drept început, căci tare-am obosit de nopţi.Ce am făcut? Doar i-am iubit pe oameni blestemele de mult pierdute-s.Văd vise agăţate-n loc-n-arinii înfloriţi

vineri, ianuarie 30, 2009